ro.alexn.org

Cura de slăbire, sau cum să turbezi

Kitty scale

La o cură sănătoasă trebuie să slăbeşti în medie cam 1 Kg pe săptămână cu mici variaţii (maxim 1.5 Kg în săptămânile bune). Mai mult de atât şi cura nu este sănătoasă. Mai puţin de atât şi nu este o cură eficientă. Asta înseamnă că dacă vrei să slăbeşti de exemplu 20 Kg şi să o faci fără probleme ulterioare de sănătate, ar trebui să ajungi la greutatea ideală în aproximativ 4 luni şi jumătate. Turbezi efectiv.

Deci 4 luni şi jumătate în care corpul efectiv urlă de foame sau de diverse pofte nesatisfăcute. Şi dacă ai 25 Kg de dat jos, mai urli încă o lună şi ceva în plus. Şi tot aşa. Psihic este greu şi pe la jumătatea drumului ajungi să crezi că nu se mai termină.

Te uiţi în oglindă şi mare diferenţă nu observi.

Problema este că imaginile captate de ochiul uman sunt interpretate de creier, fiind transformate contrazicând astfel măsurătorile fizice reale (realitatea obiectivă). Practic, prin reinterpretare, creierul transformă imaginea în ceva familiar. Este şi motivul pentru care nu ai observat kilogramele în plus depuse de-a lungul timpului, iar acum se întâmplă la fel, doar că în sens invers.

Ca un mic exerciţiu, uită-te în oglindă şi răspunde la întrebarea … este dimensiunea capului din reflexie aceeaşi cu dimensiunea reală a capului tău? Poţi măsura folosindu-ţi palmele, şi vei observa o diferenţă mare între ceea ce percepi şi realitate.

Se întâmplă acelaşi lucru şi când te uiţi la alţi oameni. Dacă ai un coleg de servici care este la cură, nu observi cât de mult a slăbit pentru că-l vezi în fiecare zi. Nu se întâmplă acelaşi lucru dacă vezi o cunoştinţă după mai mult timp.

Însă cântarul nu minte. Şi nici pozele mai vechi. Şi nici hainele vechi care dintr-o dată sunt largi. Motiv pentru care prefer să nu-mi schimb momentan hainele. Blugii largi de pe mine care odată îmi stăteau mulaţi îmi amintesc că efortul depus nu a fost în zadar.

Şi totuşi, de ce este greu?

Inivisible icecream cone

Pentru că oamenii sunt creaturi ce preferă recompensele imediate, faţă de recompensele ce vin în timp, după mult efort depus. O pizza bună şi o bere acum par mai satisfăcătoare decât un corp slab după 4 luni de zile.

O altă problemă ar fi diversele evenimentele. Diversele sărbători, gen Dragobetele, Paştele, Crăciunul, Floriile, 1 Mai, zilele onomastice şi de nume, vizitele la prieteni sau familie, toate sunt pline de mâncare.

Românii sunt un popor foarte ciudat. La fiecare sărbătoare noi sărbătorim mâncând ca porcii. Spitalele sunt pline după fiecare sărbătoare mare. Super-marketurile şi alimentările sunt asaltate de oameni, trebuie să stai la coadă ca să iei carne sau pâine. Zici că vine sfârşitul lumii!

Iar dacă eşti în vizită şi refuzi să mănânci ceva, apare inevitabil replica … „eh, Paştele este doar o singură dată pe an, faci acum o excepţie”.

În general în astfel de situaţii, este bine să urmezi aceste 2 reguli:

  1. este OK să ai excepţii, atâta timp cât nu exagerezi … te opreşti fix când te-ai săturat, nu mai târziu, iar a doua zi deja este prea mult să-ţi mai încalci odată regulile
  2. nu asculta niciodată sfatul oamenilor care încă sunt graşi, sau care au fost slabi toată viaţa … nu prea ştiu despre ce vorbesc

Remember diet

Şi când ţi-e greu, trebuie să-ţi aminteşti de ce ai vrut să slăbeşti …

  • pentru că nu-ţi mai plăcea să te uiţi în oglindă ca să nu te deprimi şi treptat ai început să-ţi urăşti corpul şi să-ţi pierzi iubirea de sine
  • pentru că nu-ţi mai găseai uşor haine umplându-te de nervi când cereai un număr mai mare iar vânzătoarea dădea din umeri, mai ales că majoritatea hainelor din comerţ au fost făcute pentru adolescenţi anorexici (probabil pentru că vin din China)
  • pentru că oamenii supraponderali sunt predispuşi la boli de inimă şi la diabet, iar dacă te uiţi prin parc prea mulţi oameni bătrâni şi graşi nu vezi, fie pentru că s-au curăţat de vreo boală cronică, fie pentru că nu mai pot ieşi din casă
  • pentru că oricât ar fi de bună mâncarea şi băutura, există lucruri mult mai bune la care renunţi odată ce eşti supraponderal (aş spune aici că mănânci ca să trăieşti, şi nu invers, dar nu cred că o să-mi displacă vreodată mâncarea aşa că n-are nici un rost s-o spun)

Băieţelul meu, Cristian, mă inspiră. Nu-i pasă când cade sau se loveşte, atâta timp cât nu-l doare prea tare. Se ridică şi continuă să se joace, să alerge, să râdă, fără să fie descurajat. În dormitor mi-a înfundat polistirenul dintr-un perete când s-a dat cu capul. Nu prea i-a păsat. Pentru el obstacolele sunt amuzante.

Ultimul lucru ce vrei să-l faci este să renunţi.